Proprietățile cristalelor sunt cunoscute încă din Antichitate. În toate culturile antice oamenii au folosit cristalele în diverse scopuri: în ritualuri sacre, în scop curativ. Cele mai îndepărtate legende și credințe referitoare la puterea cristalelor provin din străvechiul continent Atlantida. Locuitorii Atlantidei, mult mai evoluați, se pare că foloseau aceste pietre pentru a capta și canaliza forțe cosmice care produceau energie, străbătând un sistem complex de structuri cristaline, asemănătoare panourilor solare de astăzi. Se pare că ei cunoșteau caracteristicile refracției, amplificării și programării cuarțului hialian, folosit frecvent în scopuri medicale. Ei foloseau „marele cristal” sau „piatra de foc”, un cristal hialian, în scop spiritual. Apoi au descoperit întregul potențial și l-au interferat cu vibrațiile naturale ale munților și vulcanilor, drept urmare s-au produs frământări geologice catastrofale ce au dus la scufundarea insulei.
Egiptenii foloseau jadul pentru îmbălsămări și acopereau vârful piramidelor cu diverse cristale pentru a atrage forțele cosmice.
Filosoful grec Teofrast (în anul 400 Î Hr.) a descris tratatul „Despre roci” în care reiterează puterea terapeutică a cristalelor.
Din Evul Mediu până în zilele noastre, doar puțini își permiteau folosirea cristalelor și o făceau în secret. De altfel, biserica a interzis credințele și practicile ce foloseau pietre. Cu toate interdicțiile, nu a reușit să împiedice transmiterea cunoștințelor asupra puterii cristalelor. Alchimiștii au încercat să obțină „piatra filosofală”, substanță catalizatoare, simbolul alchimiei, capabilă să transforme materia, pornind de la elemente naturale de origine minerală.
